• indie.life

Dubla premiera: ZIUA MECANICILOR AUTO, sarbatorita cu primul concert live al lui Radu Palanita

Updated: Jan 26

Bucuresti, 29 iunie – De maine, marcam in calendar, in premiera in Romania, ZIUA MECANICILOR AUTO! Un omagiu adus pasiunii si dedicarii cu care meseriasii din industria automotive au grija, zi de zi, de siguranta si confortul celor din spatele volanului. Aniversarea va fi marcata printr-un show special: Radu Palanita, castigatorul concursului „Romanii au talent” 2020, dedica primul sau concert colegilor sai de breasla. Concertul va fi difuzat live, pe Facebook, pe 30 iunie, de la ora 20:00. Evenimentul ZIUA MECANICILOR AUTO este marca inregistrata AD AUTO TOTAL.


AD AUTO TOTAL lanseaza in premiera in Romania ZIUA MECANICILOR AUTO, in semn de solidaritate, multumire si respect pentru meseriasii care se asigura ca, in fiecare zi, soferii conduc in siguranta: „Pentru dedicarea fata de meserie si statornicia din spatele bancului de lucru, chiar si in lunile de carantina, pentru efortul lor de a se mentine la zi cu noile tehnologii din domeniul automotive in constanta evolutie, marcam de acum, cu speranta spre viitor, data de 30 iunie in calendar si le-o dedicam lor” spune Gabriel Zane, Director Marketing, AD AUTO TOTAL. „Este o sarbatoare pe care vrem sa o transformam intr-o traditie si sa o aniversam de acum incolo in fiecare an. Este, intr-un fel, si modalitatea noastra de a multumi intregii bresle pentru devotamentul cu care au ramas la posturi in lunile dificile pe care le-am traversat si le traversam in continuare, asigurand mobilitatea tuturor. Dragi soferi, profitati de aceasta zi pentru a spune mecanicului vostru: Multumesc!”



Dupa ce a castigat inimile publicului in finala celui de-al zecelea sezon „Romanii au talent”, mecanicului cu voce de aur Radu Palanita i se mai implineste un vis: primul sau concert cu acte in regula, alaturi de o trupa live (Joy Band), un eveniment special dedicat colegilor sai de breasla. Show-ul, care va include cover-uri din repertoriile unor artisti de renume, va fi transmis pe Facebookdintr-un service auto din Bucuresti.


Radu Palanita: „Este primul meu concert, complet, cu band si ma bucur sa cant pentru si in cinstea bransei mele. Istoria mea cu zona de mecanica auto este relativ simpla: am preluat stafeta de la tatal meu care tot cu asta se ocupa. Imi doresc din tot sufletul o cariera muzicala care sper sa prinda aripi - pregatesc si o piesa proprie in viitor, vreau ca versurile sa fie scrise de mine - insa pana atunci voi merge in paralel cu cele doua domenii. Meseria ramane acolo, nu mi-o ia nimeni din mana. De ziua lor, le urez tuturor mecanicilor multa rabdare, in meseria asta chiar iti trebuie, multa precizie, intelepciune si un sincer „La multi ani”, cat mai sanatosi! Era nevoie de o zi a mecanicilor pentru o bransa asa de mare”.

Conform unui raport recent al Biroul Asiguratorilor de Autovehicule, in Romania erau inregistrate 12.660 de service-uri auto la finalul anului 2018. AD AUTO TOTAL s-a nascut din pasiune si dedicatie pentru domeniul auto, cu capital 100% romanesc. Beneficiind de o retea de distributie rapida, cu densitate mare, cu prezenta si extindere continua la nivel international, AD AUTO TOTAL este unul dintre principalii importatori si distribuitori de piese auto din Romania.


Evenimentul ZIUA MECANICILOR AUTO este marca inregistrata AD Auto Total.

0 views0 comments

Recent Posts

See All